După ce a vizitat spitalul din Pitești unde sunt internați peste 33 de copii cu infecții digestive, Dacian Cioloș a tras o singură concluzie

Publicat: 19/02/2016, 18:07

Premierul Dacian Cioloș, alături de ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, au vizitat vineri Spitalul de Pediatrie Pitești, acolo unde sunt internați în continuare 33 de copii cu infecții digestive.

„Ancheta continuă la Argeș și sper să avem elemente cât mai precise, atâta cât mai este posibil în acest moment. În al doilea rând, mă interesează circuitul informației, modul în care s-au petrecut lucrurile după ce copiii au ajuns la spital”, a declarat premierul Cioloș, la ieșirea de la Spitalul de Pediatrie Pitești.

Pe de altă parte, șeful Executivului spune că situația copiilor în județul Argeș este una „curioasă”, pentru că aceștia nu provin din aceeași localitate.

„Pe mine, dincolo de faptul că vor cădea sau nu capete, mă interesează să rezolvăm o problemă. Un lucru care nu știu cât ar fi avut un impact pozitiv sau nu aici este faptul că spitalul nu are un epidemiolog Totuși, pentru un spital de pediatrie, mi se pare important să fie printre priorități. Înțeleg că sunt mai puțini epidemiologi decât posturi disponibile, aici problema nu poate fi rezolvată pe termen scurt, dar trebuie să găsim o modalitate și de stimulare salarială și apoi să vedem cum putem prioritiza anumite spitale, mai ales că în aceste spitale pentru copii este esențial să îndepărtăm, pe cât posibil, riscurile de infecție”, a mai spus premierul Cioloș.

Trei copii cu sindromul hemolitic-uremic, toți din Argeș, au murit în ultimele săptămâni la Spitalul „Marie Curie” din Capitală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Dorothy Vaughan, primul manager de culoare al NASA. „Nu îți fie teamă să ceri ajutor....